În acest sens, OG nr. 16/2022 modifică al. 1 art. 111 Cod Fiscal după cum urmează:
„(1) La transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit care se calculează la valoarea tranzacției prin aplicarea următoarelor cote:
a) 3% pentru construcțiile de orice fel și terenurile aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, deținute o perioadă de până la 3 ani inclusiv;
b) 1% pentru imobilele descrise la lit. a), deținute o perioadă mai mare de 3 ani.”
Impozit vânzare imobil sub 3 ani
La vânzarea imobilului - apartament, casă, teren - deținut de mai puțin de 3 ani, proprietarul va plăti un impozit de 3% din valoarea bunului.
Impozit vânzare imobil peste 3 ani
Dacă proprietarul vinde un imobil deținut de mai mult de 3 ani, va datora un impozit de 1%, beneficiind astfel de o reducere de 2% față de vânzarea sub 3 ani.
Unde se plătește impozitul?
La notariat în ziua semnării contractului. Notarul virează impozitul în contul statului până pe 25 a lunii următoare. Impozitul nu se face venit al notariatului și nu se percep comisioane pentru încasarea și transferul lui.
Cazuri particulare
În cazul partajului după divorț, când soții vând un imobil dobândit în timpul căsătoriei, impozitul se calculează la întreaga valoare a imobilului, nu pentru fiecare soț separat. Se aplică aceeași regulă de calcul a impozitului în funcție de data dobâdirii: impozit 3% pentru vânzarea unui imobil partajat de mai puțin de 3 ani și 1%, dacă au trecut mai mult de 3 ani de la partaj.
La vânzarea imobilelor moștenite, impozitul se calculează tot în funcție de data dobândirii și la întreaga valoare a prețului de vânzare, nu pentru fiecare moștenitor separat. Pentru imobilele moștenite, data dobândirii este cea a eliberării certificatului de moștenitor sau, după caz, a încheierii contractului de partaj succesoral, dacă există mai mulţi moștenitori coproprietari (de ex.: frați care vând o casă moștenită). Astfel, impozitul este 3% la vânzarea unui imobil moștenit de mai puțin de 3 ani și 1%, dacă au trecut mai mult de 3 ani. Pentru partajele realizate în instanță, data dobândirii este cea a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de ieșire din indiviziune.
Vânzarea imobilelor între rude până la gradul al III-lea, inclusiv între părinți și copii, bunici, frați sau între soți, nu este scutită de impozit, conform art. 111 al. 2 Cod Fiscal. Doar la donația între rude nu se plătește impozit.
Persoanele juridice (de exemplu: societăți comerciale, dezvoltatorii imobiliari) nu datorează plata impozitului definit de art. 111. Acest articol reglementează numai impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.
Cetățenii străini care vând o proprietate deținută în România sunt impozitați ca și cetățenii români. În vederea impozitării, străinii fără cetățenie românească trebuie să obțină și numărul de identificare fiscală (NIF) de la ANAF.
În cazul vânzării prin executare silită, dacă termenul de 10 zile inclusiv pentru declararea fiscală a venitului a expirat, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, va solicita organului fiscal competent stabilirea impozitului şi emiterea deciziei de impunere prin depunerea documentaţiei aferente transferului conform procedurilor legale.
La vânzarea construcțiilor noi sau neterminate și a terenului aferent, data dobândirii pentru calculul impozitului se determină astfel:
- construcţii noi: data dobândirii este cea a încheierii procesului-verbal de recepție finală, conform legii
- construcţii neterminate: data dobândirii se calculează de la momentul dobândirii dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor sale asupra terenului
Pentru un calcul al impozitului datorat, apasati >>>AICI<<<